Categorii
Jurnal

Coronavirus, o glumă seriosă

Nu ştiu, nici măcar nu am pus un titlu acestui articol. E gravă situaţia oricât am face noi haz de necaz şi oricât ne-am spune că nu e chiar aşa cum se pare a fi. Virusul face haos în Italia şi parcă a început să facă şi în alte ţări. Se răspândeşte mult prea rapid. La noi în ţară e “bine” deocamdată. Sunt acum 277 de cazuri confirmate dar cine ştie câte neconfirmate. Nu avem încă nici un deces. Doamne ajută să rămână aşa dar prea puţin probabil şi asta pentru că românii tratează această pandemie cu indiferenţă, mai bine zis cu nesimţire.

Foarte mulţi care nu respectă nişte reguli elementare care ne-ar ajuta să ţinem situaţia cât de cât în control. Nu ştiu cum de nu avem o situaţie gravă la cat de încăpăţânaţi suntem şi la cat de proşti sunt unii.

Golesc rafturile magazinelor fără rost, fug din carantină, mint şi aşa pun alţi oameni în pericol. Până la urmă se pare că ne omorâm între noi. Recunosc că şi eu am zis că nu e aşa cum pare, recunosc că nici eu nu stau acasă, dar locul de muncă nu mă lasă să fac asta, să nu mai zic că lucrez într-un hypermarket şi deci sunt expus.

O veste bună ar fi din câte am auzit că s-ar fi trecut deja la teste pentru un antivirus şi mai mult, de aproape două zile se spune că în oraşele rău afectate de acest virus ăn China nu s-au mai raportat, nici decese, nici noi cazuri, nimic.

Problema este că, China a ştiut cum să trateze acest virus, nu că au avut vreun antivirus, ci pur şi simplu au închis total ţara. Lucru pe care multe ţări printre care şi România refuză să o facă. Şi nu numai asta, ar trebui pentru binele nostru să nu se mai permită nici un fel de activităţi şi să nu mai umble nimeni pe străzi decât pentru maximă urgenţă.

Lumea nu vrea să facă acest lucru şi de aici până la un scenariu mai sumbru nu mai este mult, asta dacă nu ne băgăm minţile în cap şi nu începem să acţionăm cu cap.

Mai bine “murim” de plictiseală în casă vreo două săptămâni, decât de virus de tot.

Laurentiu

De către Laurentiu

Mă numesc Laurenţiu Ionuţ Stan, am momentan 33 de ani, sunt pasionat de programare IT, tehnologia mobilă (în special smartphonurile) şi de automobile.

Lasă un răspuns